Mi-aduc aminte cu plăcere de nopțile de vară,
Eram copil și m-așezam pe prispa casii-afară.
Priveam mereu cu mare jind spre cerul plin de stele
Și tare îmi doream de-atunci să stau chiar printre ele.

Mi-aș fi dorit să întind mâna să pot atinge cerul
Și de aproape să privesc ca să le știu misterul.
Lumina lor mă atrăgea cum flacăra arzândă,
Atrage un fluture gingaș cu aripa-i plăpândă.

Ore în șir, seară de seară priveam pasionat
Ca un artist al său tablou ce-a fost abia pictat.
Priveam spre stele și spre cer, spre Templul majestuos
Unde știam că locuiește al nostru Domn Hristos.

Și mă rugam Lui Dumnezeu să facă o minune
Să urc cu El acolo sus în preafumoasa-I lume.
În lumea plină de splendori atât de minunată,
Căci de-oi ajunge acolo sus nu voi muri vreodată.

Acuma știu care e Calea ce duce drept în sus
E Dumnezeul Minunat al nostru Domn Isus,
Căci Tatăl Sfânt în mila Sa de noi s-a îndurat
Pe Fiul Său cel minunat drept jertfă ni L-a dat.

Și Îl aștept cu nerăbdare să vină să mă ia
În casa Sa din veșnicie să-I stau alăturea.
Și astăzi tot spre cer privesc dar nu privesc spre stele
Ci ținta mea este Isus ce stă mai sus de ele.

Curând El va veni pe nori să-Și ia mireasa acasă
În minunatul Său palat, să stea cu ea la masă.
Va fi o nuntă ca-n povești, cum n-a fost niciodată
Cum nici o alta nu va fi, în Univers vreodată.

Amin!
01.05. 2024